Cătălina Grama a mers la stomatolog! ”Doctorul e noul prieten al zâmbetului meu”
Frumoasa Jojo, cea care a participat la Asia Express alături de Paul Ipate, sufletul ei pereche, a mers la stomatolog!
După atât de mult timp în care românii au fost nevoiți să stea în case, din cauza pandemiei de coronavirus, și cabinetele stomatologice au fost închise. Dar, de când există prima etapă de măsuri de relaxare, Jojo a reușit să ajungă și ea la stomatolog. A și postat pe Instagram un mesaj în acest sens.
„Vizita mea la stomatolog după o luuungă perioadă de timp! Doctorul e noul prieten al zâmbetului meu. Practic, el îl va face sănătos și îl va reface pas cu pas în așa fel încât toată lumea să fie fericită – mai ales eu!”, a scris Cătălina Grama.
„Ce am învățat de la prima întâlnire cu noul meu medic stomatolog? Că dacă ai simțul umorului îți poți relaxa altfel pacienții pe scaunul cu pricina.? Și ca un doctor fain și bun specialist chiar îți poate schimba zâmbetul și viața în cel mai adevărat sens al cuvântului. Deocamdată am aflat că o să îmbrăcăm un dinte și multe altele. Nu m-am speriat și chiar am glumit mult pe tema asta”, a mai scris vedeta.
Cătălina Grama și Paul Ipate au stat în afara Bucureștiului pe perioada izolării
De teama coronavirusului, Cătălina Grama, alias Jojo, și Paul Ipate au fugit la țară, împreună cu Achim și Zora! Cei doi s-au simțit mai în siguranță în afara Bucureștiului.
“Suntem în afara Bucureștiului, izolați. Imediat după ce s-au închis școlile și grădinițele pe copii i-am adus la bunici, și acum am venit și noi. Aici au curte, pot să iasă afară, sunt bine izolați, se joacă, o să merg să fac niște provizii că aici suntem la o distanță destul de mare de magazine. Ne jucăm, stăm împreună, zâmbim”, a spus Jojo, la momentul respectiv.